hemoragie,

heart-876746_1920

hemoragie divină,

îmi curge pe picoare sufletul se scurge ca un lichid vâscos, ca o miere stricată.

mă uit şi nu îl recunosc. nu e al meu. nu eu am hemoragie, de suflet, de dor…

m‑am resemnat, dar nu se opreşte.

medicament? hm,

dar cine…

nu cine, ci ce.

ştiu cine, dar nu ştiu ce.

tu simţi? sau la tine sufletul nu se scurge la fel?

nu…, la tine nu e la fel, dacă era la fel, da, chiar, cum ar fi fost?

niciodată hemoragia nu e la fel, a mea cu a ta, cu a lui, cu…

cu ce?

compar hemoragii? ce grotesc!

dacă te uiţi atent, aşa trăim, din hemoragie în hemoragie,

din extaz în extaz, din lacrimă în lacrimă,

din zâmbet…

se poate din hemoragie în fericire?

din neant în orgasm?

să‑ţi zboare creierii de fericire?

să ai o plenitudine de extazuri…

ah, să‑ţi zboare inima şi tu să o prinzi, să o pui înapoi în piept,

chiar dacă îţi şiroieşte sângele pe mâini, pe trup, pe suflet, pe orizontul tău…

opreşte hemoragia, opreşte‑o!

poţi.

Anunțuri

necondiţionat,

baby-200760_1920

ah, doamne, cât sunt de fericit!

urlu, ţip şi strig în gura mare

ah, doamne, cât de mult eu te iubesc!

– fetiţa mea, bine‑ai venit în lumea asta mare!

te‑am iubit, înainte să te ştiu,

te aşteptam cu inima tăiată,

frica în suflet îmi bătea

să te cunosc, copile, să‑mi împlineşti fiinţă toată.

iar când aud cum tu mă strigi

– tată, strânge‑mă în braţe!

nimic nu îmi mai trebuie să simt.

aş da orice, şi viaţa să îmi fie luată, doar să te aud încă o dată.

timpul trece, anii vin rând pe rând, şi pleacă,

iar tu, copile, creşti ştiind iubirea părintească.

– tată, ce dar să‑ţi fac acum?

– nimic copile, doar învaţă.

învaţă tu, fetiţa mea, să vezi suflete frumoase,

să ştii mereu a fi ceva, onoarea casei noastre.

să ai sufletul libertin şi mintea limpede în viaţă,

să poţi iubi al tău destin, când viaţa este hoaţă.

timpul trece, anii vin, bătrân în calea ta, copile,

sper că pe umărul meu blajin, să nu‑mi simţi lacrimile grele.

– ce să‑ţi aduc acum în dar, tăticul meu încărunţit de ani?

– nimic fetiţa mea, acum un zâmbet îmi este destul.

lasă‑mă!…

17796599_1491548957543486_5206063726559375778_n

mă laşi să te iubesc avid

să fiu eu egoistă şi tu doar un pic?

să‑mi folosesc dragostea nebună

pe trupul tău cel plin de căldură?

să te sărut, să te îngrop,

să‑ţi las un semn viril, să‑l port,

să‑ţi port parfumul pielii tale

pe buzele‑mi dulci şi amare,

mă laşi să te iubesc aşa…

mai mult acum, mai puţin cândva?

să‑ţi simt vintrele turbate

cum mă strâng, cum mă umplu cu de toate?

mă laşi să te iubesc acum?

cum vreau eu, cum? ca un nebun?

să‑ţi simt sufletul cum mă cuprinde,

amândoi ştim cum se simte…

mă laşi să‑ţi spun un te iubesc?

de ani de zile te doresc,

mi‑eşti dor şi jale la un loc.

când te ador, când te blestem cu foc.

mă laşi, mă laşi să plec să vin cândva?

să‑ţi fiu amantă, sau poate soţia ta?

să‑ţi fiu mamă la copil? să‑ţi fiu prietenă cum doar eu ştiu?

mă laşi, mă laşi să fac aşa ceva?

sunt doar eu, în imaginaţia ta…

fluturi,

17917992_1671370446207278_3192624679043040310_o

străin pe strada goală, de suflete strivită,

păşeşte necunoscutul, fluture boem.

în minte, puterea i se scaldă,

în dorinţe de o zi şi în mister.

degeaba ai mistere, degeaba ai dorinţi,

când vântul bate rece şi tu doar numeri sfinţi,

căscând la stană‑piatră ce drumul îl păzea

păşeşti aiurea, dragă, străin în calea mea.

iar calea e pavată cu dungi vărgate, roase

de timpul cel nevrednic, stăpân pe trupul tău,

voind parcă adesea să‑ţi rupă câte o coastă

doar ca să simţi şi tu durerea‑n drumul tău.

degeaba coaste rupte, degeaba vânt prielnic,

boemul e boem, şi nu înţelege vremea,

argat în ţara sorţii, privind tăcut zăduful

când te sufoci cu grijă, pierdut în faţa morţii.

doar aripa plăpândă, pe‑o frunză odihnea

şi‑n sufletul lui mic, tristeţea se citea.

căci doar o zi de fericire, în dar a fost să fie,

boemul e boem şi‑n strada lui pustie.

tot pe tine,

17841536_1660475697296753_1912142009_n

te venerez pe tine, tu, zeu al vieţii mele,

ţi‑aş pune la picioare ofrandele‑mi morbide,

cu dulci asemuiri, în crudele‑mi catrene

de stârvi împodobiţi cu mistica‑mi iubire…

te doresc pe tine, tu, cruda mea speranţă,

până la tine eu nici nu am trăit,

morbidă mi‑e dorinţa, te vreau în a mea viaţă.

eu pot iubi ca tine, eu pot iubi un vid.

aş fi orice eu pentru tine, orice vietate aş întruchipa,

să fiu fadoarea vieţii tale, vremelnicie în calea ta,

iar diletantă mi‑e iubirea, şi‑n decadenţă aş muri,

veridică îmi este existenţa firii, în nihilism eu voi trăi.

trăiesc în anii aceştia amarul, căci sinceritate iubirii port,

trecut prin calea vidului neantul, şi‑n staţia neantului mă întorc

să‑ţi spun că îţi rămân datoare, fiinca doar tu mă faci să simt

sunt doar iubirea‑ţi trecătoare, rămân pe veci un gând strivit

în gându‑mi

17553612_1484213471610368_5076829909354479180_n

un colţ de rai mi‑e inima,

ea te iubea cum te ura,

şi te ura cum te iubea,

pe tine şi pe buza ta.

sărutul tău, cel senzual,

era un val şi valul mal,

mă inunda cu gustul lui,

amor plăcut, de demiurg.

pe aleea nopţii când veneai,

în gânduri tu mă cotropeai,

nu mă opun, ia‑mă aşa,

pe veci, canon în calea ta.

ceasloave puse pe pereţi,

cu ritualuri de poeţi

au fost, vor fi în drumul tău,

iubeşte‑mă, iubeşte‑mă mereu,

diletant,

17806858_1660475700630086_817341655_n

poţi? să întinzi mâna şi să vii lângă mine

poţi? să‑mi pui sufletul gaj pentru tine

poţi? să încerci doar atât…

poţi? să îmi spui un cuvânt?

ce gânduri morbide îmi trec prin faţă?

am uitat cum este să uiţi

şi‑n lunga mea cădere, măreaţă,

m‑am înşelat, vremelnicie am cerut.

mi‑s vintrele mucegăite toate,

hemoragia vieţii oprindu‑se în loc.

poţi? să opreşti vidul fetei turbate,

epatantă, utopie îţi port.

poţi? evanescenţa timpului să strângi

în mirosuri galbene, de trandafir,

şi‑n lunga linişte albastră

să‑ţi vând diafan un delir.

poţi?