Ţie … Sufletul meu albastru,

18557113_1546798648685183_1168282613652431694_n

Astă seară sunt toamna. Cărarea lungă, împrejmuită de stejari, candelabre de o parte şi de alta a străzii, doar gândurile mele sunt paşi către felinarul toamnei. O frunză îmi cade la picioare. Lumina felinarelor nu‑mi poate reda culoarea ei naturală. Dar luna o sărută, şi‑n culoarea sărutului de lună zăresc căldura primului maron roşcat. Vântul îmi flutură părul, parcă îmi spune „îmi place, este culoarea părului tău“. Da. Îi place culoarea. Frunza stătea prizonieră în palma mea, aştepta mângâierea, nimic nu o mai lipea la loc. Ridic ochii, stejarul dăinuia în faţa mea, străjer la poarta visului. Cât te iubesc, cât te ador, dar el ştie. Ştie cât de mult şi în ce fel, simte când îl ţin în braţe. Îl îmbrăţişez, cum fac în rarele ocazii, şi îi sărut trunchiul, rezistă în faţa toamnei mele. Toamna îl lasă fără haina lui frumoasă, fără rodul lui bogat. Frunza din palma mea o iau cu mine, să o am ca amintire, să‑mi aducă aminte de stejarul meu, de toamna mea. Nimic nu mă poate face să‑l uit. El este sufletul meu albastru. Doi paşi, o altă frunză cade. Nu mă aplec să o iau. Am deja frunza mea, nu fac colecţie de frunze. Stejarul mi‑a dăruit‑o pe aceasta, iar ea este invadată de sărutul lunii, nu‑mi trebuie alta. Plec mai departe, pe cărarea luminată de lună şi de felinarele negre. Ştiu că dacă azi nu‑mi dăruieşte timp, mâine o va face. Vom fi mereu acolo, acolo unde sufletul atinge gândul, transformând iubirea mea în amintiri.

– Ce‑mi dăruieşti? l‑am întrebat odată.

– Amintiri.

Aşa mi‑a răspuns. Cel mai frumos cadou, de la sufletul meu albastru, amintirile mele. Ajung la capătul cărării, mă uit în urmă şi văd tot, simt tot, o să mai merg pe acest drum, îmi place. Îmi place ce simt, mă simt împlinită. Nu poţi iubi ceva mai mult decât stejarul, stejarul sufletului meu albastru. Am în mine o părticică din el. O voi păstra mereu, va fi cu mine în inima şi‑n sufletul meu. Parte integrantă a vieţii mele. Când viaţa‑mi urcă deasupra coroanei lui, voi dăinui în amintirea rădăcinii îngropate. Îngropată într‑un colţ al amintirilor. Cel mai onorabil şi deosebit arbore.

Stejarul toamnei mele, stejarul sufletului meu albastru. Mulţumesc!

Anunțuri

trăieşte‑te,

17191209_1458567510841631_138793819800344050_n

trăieşte‑te simţindu‑ţi ultima suflare,

cenuşa iubirii strânsă a fost,

trăindu‑te, înclini spre o mare de lacrimi amare.

iubeşte, uită şi iartă tot.

voluptos, timpul purcede chemarea,

infinitul pur izvorăşte tristeţi,

nici iubirea din tine nu simte savoarea

unui trai păcătos şi incert.

bucuros de triumful înfrângerii divine

trăieşte‑te tu, suflet inert,

agăţat în ancora mării senine

iubeşte şi uită încet.

am vintrele dilatate toate,

melancolia cuprinsă într‑un spasm enervant,

o fericire insuportabilă mă apasă,

trăiesc din nimic şi iubesc tot ce am.

trăieşte‑te, suflet uitat printre veacuri,

respiră‑mă, viaţă, încet,

cheltuieşte‑mă până‑n esenţa albastră,

iubeşte‑mă viaţă, iubeşte‑mă‑ncet.

am de ce…

17837051_1660475740630082_414048698_o

mă bucur că plouă

şi‑mi bate picătura pe obraz,

mă‑njunghie, când îmi trece prin vene

şi‑mi rămâne pe braţe ca un vals, trăit în avans în alte ere…

mă bucur că‑i toamnă,

mă plimbă frunza de stejar,

mă îmbracă culoarea cea nouă,

o port în suflet, o ating pentru că o am, şi‑mi plouă.

mă bucur că‑mi bate vântul printre gânduri,

dacă ochii îmi închid,

eu ştiu că el îmi mângâie fereastra sufletului meu timid.

mă bucur că văd, că simt,

că pot să îmi ating cu sufletul o floare,

mă bucur că pot să alerg spre iubirea mea cea mare.

mă bucur că‑mi eşti toamna ruginie, mie,

mă bucur că pot să simt făptura mea, cea vie,

mă bucur că pot să alerg pe norii vieţii din copilărie,

că pot să îmi aleg prietenii din emisfera reală,

mă bucur că am putut urma o şcoală,

mă bucur că‑mi pot dansa o seară liniştită alături de a mea fiică, iubită.

mă bucur că am putut vedea un curcubeu în noapte,

mă bucur, căci ştiu să mi le simt pe toate.

necondiţionat,

baby-200760_1920

ah, doamne, cât sunt de fericit!

urlu, ţip şi strig în gura mare

ah, doamne, cât de mult eu te iubesc!

– fetiţa mea, bine‑ai venit în lumea asta mare!

te‑am iubit, înainte să te ştiu,

te aşteptam cu inima tăiată,

frica în suflet îmi bătea

să te cunosc, copile, să‑mi împlineşti fiinţă toată.

iar când aud cum tu mă strigi

– tată, strânge‑mă în braţe!

nimic nu îmi mai trebuie să simt.

aş da orice, şi viaţa să îmi fie luată, doar să te aud încă o dată.

timpul trece, anii vin rând pe rând, şi pleacă,

iar tu, copile, creşti ştiind iubirea părintească.

– tată, ce dar să‑ţi fac acum?

– nimic copile, doar învaţă.

învaţă tu, fetiţa mea, să vezi suflete frumoase,

să ştii mereu a fi ceva, onoarea casei noastre.

să ai sufletul libertin şi mintea limpede în viaţă,

să poţi iubi al tău destin, când viaţa este hoaţă.

timpul trece, anii vin, bătrân în calea ta, copile,

sper că pe umărul meu blajin, să nu‑mi simţi lacrimile grele.

– ce să‑ţi aduc acum în dar, tăticul meu încărunţit de ani?

– nimic fetiţa mea, acum un zâmbet îmi este destul.

de ce?!…

17793207_1660475817296741_680207621_n

de ce eşti ieftin, dragul meu?

când eu credeam în veşnicie, tu ai venit să‑ţi vinzi iubirea

pe un castron cu fantezie.

ai zis că noi putem trăi cu vise, multe, sincere suspine

şi ne‑am trezit a doua zi mult mai săraci şi făr’ de poezie.

de ce eu gratis ţie m‑am vândut?

când tu credeai că voi muri ofrandă, adusă marelui sărut

ce m‑aştepta întins pe‑o barcă,

dar barca pe fundul apei dusă fuse, şi eu tot gratis mă dădeam,

cerşind iubirea ta nespusă, ca pe o scoică într‑un ocean.

de ce eşti ieftin, dragul meu? de ce sunt eu mereu pe gratis?

eu visez când tu asculţi şi tu visezi când eu ascult, nimicuri spuse într‑o doară,

făcute lungi troiene parcă, doar sufletul să ne tot doară.

de ce mereu aceeaşi întrebare? de mă iubeşti şi cum e oare?

de ce cerşim doar adevăruri? de ce iubeşti fără să ceri?

de ce? tot credem despre alţii, că sunt ceea ce nu tu speri.

de ce? tot ziua ca şi noaptea venim aceiaşi oameni noi,

tot dând farmecul iubirii, mereu aşternem lucruri noi.

de ce e greu să ne despărţim d‑un cerşetor ce este gratuit

şi nu putem să‑ntindem mâna, când doar, tot noi cerşim…

nimic.

ai timp?

16776319_1587069807970676_1611809454_o

am timp pentru…

mine,

pentru tine, pentru noi,

am timp pentru… cele patru anotimpuri cu ploi, cu zăpezi, cu noroi şi flori

cu soare, cu raze cu inimi păstrate în vaze

am timp să iubesc, să râd, să povestesc,

am timp pentru tine, dragoste albastră,

am timp să mulţumesc cuiva că sunt sănătoasă,

am timp să‑mi plimb copilul prin basme,

am timp, să privesc cerul printre raze

am timp pentru că vreau şi pot

îl preţuiesc şi îl iubesc cu foc.

mi‑e drag timpul petrecut împreună, cu tine, toamnă nebună,

mi‑e drag timpul petrecut cu ale mele amintiri şi nu sunt nebună…

îţi mulţumesc pentru trăiri,

am timp să ascult şi am timp să aud,

am timp să visez şi timp să mă uimesc,

am timp să călătoresc printre aştri,

am timp să visez cai albaştri

într‑o lume perfectă de dor.

am timp să mă iubesc şi să cobor, acolo unde inima‑mi cere

o ascult din timp, cu plăcere.

îmi fac timp pentru toate

acum, când încă se poate,

fă‑ţi timp pentru tine,

om roditor printre ruine…

paralizia singurătăţii,

uajslrrpgyzkjqktmanw

armonia disperării

îmi culege flori de brad,

şi îmi pune la fereastră

două inimi care bat.

în amurgul amăgirii,

florile de brad nu cresc,

la fereastra cea albastră

inimile se opresc.

sufletul este‑n demenţă

paralizat de singurătate,

şi ascultă surd în noapte

vocea inimii ce‑i bate.

doar iubirea lui reală

îi miroase‑a flori de brad

şi în armonia firii

amintirea a plecat…