sunetul tacerii,

Anunțuri

esenţele amăgirii,

qdgnihmeeotqnzzbvznj
mi‑e sufletul hotar la poarta umilinţei,
nici neantul nu‑l mai am,
sunt umbra tristă în a mea fiinţă,
ieri mă iubeai, iar azi nu existam.
iar din esenţa‑mi plină, cu gust amar, de mucegai,
făcut‑ai tu un vid dulceag cu gust de rai,
dar n‑am putut salva esenţa şi stârv în cale‑ai devenit
te‑am iubit, dar n‑am pierdut nimic.
o dulce amintire e calea mea spre tine
şi‑am să rămân cu dorul, în amintirea ta,
cu dulcea‑ţi sărutare, cu gustul tău divin,
frumoasă îmbrăţişare,adio…
ne iubim.
mi‑e sufletul hotar între alegeri clare,
doar melancolia mi‑a rămas.
sunt drum trecut, prin calea fericirii tale,
eu am plecat, tu ai rămas,
adio…
Citeşte şi  Dragoste neutră

spune-mi ceva …

 

letters-637182_1920

– spune-mi ceva, ce-aș putea păstra, pentru totdeauna
și n-aș putea uita nicicând …
– îți pot creea o amintire …
– vreau doar să-mi spui sau să-mi șoptești …
– de amintiri vorbești ?
– nu. dor de iubire !
– să-ți spun că am timp și-ți pot creea o constelație !
– e doar o afirmație !
– nu. îți promit, că am timp să te dezleg de tot ce-i sfânt pe acest pământ 
și-am să te duc, de subțiori colo sus tocmai în nori,
de sărutarea mea tu să nu mori, 
căci sfânt este sufletul divin de-ți cer pocalul meu cu vin
tu să îmi torni ,să-mi torni pe trup
și de îți voi fi eu mormânt, să mă îngropi 
acolo jos,
lângă al meu tei răcoros și din pământ te voi iubi și-ți voi șopti !
– șoptește-mi tu acum, lasă caldarâmul sfânt, te voi iubi și dincolo de stele 
doar lasă-mi buza ta, să o sărut și să o simt
căci în mormânt de voi trăi, nu voi simți !
– îți las pecetea peste suflet, să faci din el punte printre ani
de voi rămâne pietre moarte, tu să mă speli într-un ocean.
– nu vreau pecetea ta să-ți port, eu vreau viața ta cu tot să o trăiesc
cu tot cu lupte, bătălii
să-mi fii tată la copil
te voi iubi și dincolo de ape, 
te voi iubi și dincolo de morți
te voi iubi și dincolo de stele, dar vreau să-mi fii aici cu ele !
– nu părăsesc împărăția, și nici la oaste nu purced
dar vreau întreaga mea avere, să-mi fie inima din piept
ți-o dărui ție pe-de-ntregul, să ai tu grijă acum de ea
și-n jilțul inimii albastre să-ți călăuzească dragostea.
– spune-mi ceva, ce-aș putea păstra pentru eternitate,

și-n stația neantului, eu îți voi scrie cu pană albă, cu sânge șiroind încet
te-am iubit în astă lume, cu-al meu suflet de poet….
pe tine suflete albastru și nici idee n-ai
câte ofrande-n calea vieții, ție ți-am păstrat în van
– nu sunt în van, sunt amintiri, sunt primele tale simțiri
sunt tot ce-ți poți dori de la această viață minunată
– sunt doar un om, cu suflet cald și-n drumul meu de peste ani
te voi purta cu grijă peste tot, eu pentru tine
nu am antidot
– acum ți-am tot șoptit, o nestemată e amintirea dăruită-n astă viață
și crede-mă oricât aș vrea, mai mult decât așa ceva,
nu am să pot vreodată eu să-ți dăruiesc mai mult, 

 căci amintire suntem toți
noi cei ce dăinuim pe acest pământ

– spune-mi ceva, sunt eu amintirea ta …

Neant fecund

cemetery-395953Cât de frumos este să vezi normalitatea într‑o anomalie.
Cum o fi să vezi o plenitudine de lucruri în nimic?
Cum o fi nimicul vid şi plin cu de toate?
Cum o fi să treci prin nimic şi să faci popas pe drumul neantului? Am
oprit să privesc în sus, de unde vin, sau vin de jos? De ce neantul este adânc?
De ce neantul nu poate fi totul trăit la sublim?
Neantul să fie extazul, orgasmul când viaţa e fecundă.
Am putea vorbi de un neant fecund? Îţi vine să te arunci să prinzi aripi şi
să zbori din staţia neantului. M‑am oprit şi mi‑am dat seama că mai am
de simţit,
mai am de văzut, mai am de trăit.
Păcat să pierd nuditatea speranţei. Păcat să pierd gustul dulce al depravării.
Îmi este scârbă dacă nu le simt. Mă întorc să simt. Dincolo nu e nimic.
Neantul te ţine în braţele lui reci şi îţi sărută trupul fierbinte,
chemându‑te să fii al lui.
De ce să fiu demonul nimicului, când pot să fiu plăcerea fecundă a vieţii?
Să fii nebun, sau schizofrenic, să nu‑ţi dai seama ce pierzi, la ce renunţi
când te afunzi în normalitate, în aşa trebuie. Normalitatea celor care nu
cunosc vidul nu trăiesc şi nu simt fecunditatea pământului meu, nu simt
mângâierea dulce a vântului din staţia neantului. Nu simt limba rece şi
dulce de la îngheţata mea din mentă, iar dacă aş fi normală eu şi ei nu,
cum pot renunţa la toate astea?
Îmi place că nu sunt normală, îmi place că nu sunt tipar pe lumea lor, îmi
place că sunt lumea tiparului meu. Am scris aceste rânduri pentru cei care
mă cunosc şi pentru cei ce nu mă cunosc, dar care nu au pierdut nimic fiindcă
nu mă cunosc,
dar pot câştiga ceva cunoscându‑mă, adică nimic,
cine cunoaşte nimicul va înţelege.

trăieşte‑te

water-464953_1920

trăieşte‑te simţindu‑ţi ultima suflare,
cenuşa iubirii strânsă a fost,
trăindu‑te, înclini spre o mare de lacrimi amare.
iubeşte, uită şi iartă tot.

voluptos, timpul purcede chemarea,
infinitul pur izvorăşte tristeţi,
nici iubirea din tine nu simte savoarea
unui trai păcătos şi incert.

bucuros de triumful înfrângerii divine
trăieşte‑te tu, suflet inert,
agăţat în ancora mării senine
iubeşte şi uită încet.

am vintrele dilatate toate,
melancolia cuprinsă într‑un spasm enervant,
o fericire insuportabilă mă apasă,
trăiesc din nimic şi iubesc tot ce am.

trăieşte‑te, suflet uitat printre veacuri,
respiră‑mă, viaţă, încet,
cheltuieşte‑mă până‑n esenţa albastră,
iubeşte‑mă viaţă, iubeşte‑mă‑ncet.

pleacã,

 

rails-253134plouã, peste luna moartã
plouã, peste ape seci
plouã, peste roua vieţii
nici nu ştii, cã te îneci

când ţi-e sufletul în lanţuri
şi-ţi omoarã gândul sacru
pune-ţi cerul la picioare
şi pãşeşte-l, tot mai tandru

nu-ţi cãlca-n picioare frica
cheamã-ţi norii tãi, sã-ţi plouã
spalã-te cu apa morţii
şi bea-ţi roua …

lasã-ţi vorbele deoparte
muritor de rând ce eşti
şi iubeşte-n astã viaţã
nu mai asculta, poveşti

pleacã, unde inima te poartã
pleacã, urmãrindu-ţi sufletul
şi gãseşte-ţi altã poartã
unde luna nu e moartã …

aici, a plouat destul … pleacã !