ne-am,

17842025_1660475673963422_785239132_n

 

ne-am intamplat intr-un nor de ceara
din intampari nemuritoare ne-am gasit
si dintr-o mare intamplare muritoare
noi, ne-am topit asa cum ne-am iubit

ne-am intamplat in vintrele de toamna
tu, imi curgeai prin vene ca un must
eu, te-am cules de vita dulce rara
tu… m-ai lasat, sa-ti curg precum un duh

Anunțuri

inele efemere,

16667809_1580683221942668_1961164483_o

sunt un amurg, calatorind pe ape
iar intre lumi, sufletul mi-l plimb
imi ploua verde, a umede sperante
iar luna o cuprind, intr-un sarut sublim

dar cerul se intoarce, isi cheama mandra luna
din soapte efemere, ii face un inel
o vrea sa-i stea alaturi, dar ploaia verde plange
iar eu amurgul, sunt practic efemer

ingenunchez la tine, cu frunze de maslin
pe apele-mi albastre la tine ma inchin
tu luna vino, o noapte de-mi lasai
dintr-un amurg albastru, eu soare ma faceam

ea luna, nici nu auzea,
la cerul mare verde, zglobie se ducea
visand cu ochi de sanziene inele efemere
amurgul este-n zori, iar ziua nu se vede

doar cerul se inalta si peste lumi uitate
la margine de dor, cu orizonturi verzi
ea luna, isi asteapta dragostea de-o viata
sa imparateasca lumea cu stelele ceresti

Ţie … Sufletul meu albastru,

18557113_1546798648685183_1168282613652431694_n

Astă seară sunt toamna. Cărarea lungă, împrejmuită de stejari, candelabre de o parte şi de alta a străzii, doar gândurile mele sunt paşi către felinarul toamnei. O frunză îmi cade la picioare. Lumina felinarelor nu‑mi poate reda culoarea ei naturală. Dar luna o sărută, şi‑n culoarea sărutului de lună zăresc căldura primului maron roşcat. Vântul îmi flutură părul, parcă îmi spune „îmi place, este culoarea părului tău“. Da. Îi place culoarea. Frunza stătea prizonieră în palma mea, aştepta mângâierea, nimic nu o mai lipea la loc. Ridic ochii, stejarul dăinuia în faţa mea, străjer la poarta visului. Cât te iubesc, cât te ador, dar el ştie. Ştie cât de mult şi în ce fel, simte când îl ţin în braţe. Îl îmbrăţişez, cum fac în rarele ocazii, şi îi sărut trunchiul, rezistă în faţa toamnei mele. Toamna îl lasă fără haina lui frumoasă, fără rodul lui bogat. Frunza din palma mea o iau cu mine, să o am ca amintire, să‑mi aducă aminte de stejarul meu, de toamna mea. Nimic nu mă poate face să‑l uit. El este sufletul meu albastru. Doi paşi, o altă frunză cade. Nu mă aplec să o iau. Am deja frunza mea, nu fac colecţie de frunze. Stejarul mi‑a dăruit‑o pe aceasta, iar ea este invadată de sărutul lunii, nu‑mi trebuie alta. Plec mai departe, pe cărarea luminată de lună şi de felinarele negre. Ştiu că dacă azi nu‑mi dăruieşte timp, mâine o va face. Vom fi mereu acolo, acolo unde sufletul atinge gândul, transformând iubirea mea în amintiri.

– Ce‑mi dăruieşti? l‑am întrebat odată.

– Amintiri.

Aşa mi‑a răspuns. Cel mai frumos cadou, de la sufletul meu albastru, amintirile mele. Ajung la capătul cărării, mă uit în urmă şi văd tot, simt tot, o să mai merg pe acest drum, îmi place. Îmi place ce simt, mă simt împlinită. Nu poţi iubi ceva mai mult decât stejarul, stejarul sufletului meu albastru. Am în mine o părticică din el. O voi păstra mereu, va fi cu mine în inima şi‑n sufletul meu. Parte integrantă a vieţii mele. Când viaţa‑mi urcă deasupra coroanei lui, voi dăinui în amintirea rădăcinii îngropate. Îngropată într‑un colţ al amintirilor. Cel mai onorabil şi deosebit arbore.

Stejarul toamnei mele, stejarul sufletului meu albastru. Mulţumesc!

trăieşte‑te,

17191209_1458567510841631_138793819800344050_n

trăieşte‑te simţindu‑ţi ultima suflare,

cenuşa iubirii strânsă a fost,

trăindu‑te, înclini spre o mare de lacrimi amare.

iubeşte, uită şi iartă tot.

voluptos, timpul purcede chemarea,

infinitul pur izvorăşte tristeţi,

nici iubirea din tine nu simte savoarea

unui trai păcătos şi incert.

bucuros de triumful înfrângerii divine

trăieşte‑te tu, suflet inert,

agăţat în ancora mării senine

iubeşte şi uită încet.

am vintrele dilatate toate,

melancolia cuprinsă într‑un spasm enervant,

o fericire insuportabilă mă apasă,

trăiesc din nimic şi iubesc tot ce am.

trăieşte‑te, suflet uitat printre veacuri,

respiră‑mă, viaţă, încet,

cheltuieşte‑mă până‑n esenţa albastră,

iubeşte‑mă viaţă, iubeşte‑mă‑ncet.

printre amurguri,

16776319_1587069807970676_1611809454_o

printre caldele amurguri

te aştept, reazăm pe geam,

cu priviri îndepărtate

către tot ce eu iubeam.

printre vechile amurguri,

ruginiile de toamnă,

culori stinse peste veac,

eu aştept miros de toamnă.

printre noile amurguri,

tot aşa aştept şi acum,

dar când oare o să‑mi treacă,

să simt paşii tăi, pe drum.

printre dărâmatele amurguri,

cu păr alb încărunţit,

te aştept şi acum, iubite,

sufletul mi‑e îmbătrânit.

printre stinsele amuguri,

stele am acum pe geam,

le privesc şi printre ele…

chipul tău pe veci îl am.

am de ce…

17837051_1660475740630082_414048698_o

mă bucur că plouă

şi‑mi bate picătura pe obraz,

mă‑njunghie, când îmi trece prin vene

şi‑mi rămâne pe braţe ca un vals, trăit în avans în alte ere…

mă bucur că‑i toamnă,

mă plimbă frunza de stejar,

mă îmbracă culoarea cea nouă,

o port în suflet, o ating pentru că o am, şi‑mi plouă.

mă bucur că‑mi bate vântul printre gânduri,

dacă ochii îmi închid,

eu ştiu că el îmi mângâie fereastra sufletului meu timid.

mă bucur că văd, că simt,

că pot să îmi ating cu sufletul o floare,

mă bucur că pot să alerg spre iubirea mea cea mare.

mă bucur că‑mi eşti toamna ruginie, mie,

mă bucur că pot să simt făptura mea, cea vie,

mă bucur că pot să alerg pe norii vieţii din copilărie,

că pot să îmi aleg prietenii din emisfera reală,

mă bucur că am putut urma o şcoală,

mă bucur că‑mi pot dansa o seară liniştită alături de a mea fiică, iubită.

mă bucur că am putut vedea un curcubeu în noapte,

mă bucur, căci ştiu să mi le simt pe toate.

căutări,

17838678_1660475847296738_873601672_o

m‑am împiedicat de mine,

eram răsturnată şi plină cu tine.

m‑am împiedicat de noi,

adun linişte aruncată în doi.

m‑am împiedicat de lume,

înşirând cuvinte fără a spune,

adunând sentimente pierdute,

las lumea să spună nevrute.

m‑am împiedicat de gânduri,

pluteau în suflet, adunând rânduri,

rânduri de lacrimi cristaline,

găsite în odăi prăfuite cu mine.

m‑am împiedicat, adunând dimineţi,

rând pe rând, căutând prin ferestre,

soarele răsare, sau nu mai este.

m‑am împiedicat vânând dimineţi.

m‑am împiedicat de dragoste.

era acolo, mă aştepta surâzând,

să‑mi spună că îmi împarte

acea părticică dătătoare de moarte.

m‑am împiedicat de mine.

eram fericită şi plină cu tine,

m‑ai ridicat de pe jos,

ai spus doar atât „te rog frumos“.