Eu…

13256051_652727198213991_721234732979718286_n

Savurează‑mi liniştea. Liniştea, un sentiment dilatat de forţa centripetului.
Îmi eşti abscons. Dar este elecţia mea.
Facil şi laconic, mă gândeam că‑ţi place această postură a ta.
Mă gândeam că doar liniştea mea îmi provoacă o linişte fecundă.
Aşa este, doar eu îmi pot tulbura apele, doar eu îmi pot asigura aerul,
doar eu îmi pot stoarce şi ultima firimitură de fericire.
Sunt consternată,
faci pe iconoclastul, când de fapt trăieşti într‑un
nihilism continuu.
Diletant, gândul meu îţi mai aruncă o privire.

Evanescentă dragostea mea
este.
Mă iubeşti pentru tine, eşti funest.
Mă atragi mai mult decât eu aş fi dorit, dar dorinţele mele nu sunt ordine
pentru creierul meu, iar creierul meu epatant acordă vremelniciei drept de veto.
Mă gândeam să‑ţi dau un ban să cumperi fericire,
sunt vânzători ambulanţi la colţ de stradă.
O au în coş. Măcar aşa poate rămâi cu ceva.
Fericirea probabil e trecătoare şi rămâneai cu banul.
Aveai cu ce plăti barca. Dar ca să plăteşti barca îţi mai trebuie un ban,
pentru celălalt ochi.
Da, îţi mai dau un ban, să cumperi amintiri.
Se pare că nu ai nici d-astea.
Oare ce ai?
Când mă gândesc, mă apucă o scârbă nebună.

Îmi aduc aminte de amintirile‑mi reci, un desfrâu al admiraţiei, o zeamă a păcatului scursă,
scursă în trepte de viaţă.
Şi, ajungând la ultima treaptă a vieţii, ai nevoie de doi bani.
Probabil că nu, şi atunci treci gratis.
Fiecare problemă este o oportunitate, deci poţi rămâne la mal, un stârv între
molii.
Savurează‑mi liniştea, este gratis.

 

Anunțuri

sunetul tăcerii ,

13700227_678287535657957_405099019228616420_n

cei ce te iubesc pe tine

 rămân orbi

şi-n calea inimii plăpânde

se târăsc pentru că nu au cum să audă

sufletul rămas la poarta sorţii

încătuşat de anatomia morţii

răsună un vid pus pe marginea ochiului plăpând

şi-n umbra lui sunt vintre căutând

amintiri trăite, avute, cerute , curmate

de mine, stârv îmbrăcat în fapte

trivială-mi eşti

şi-n umbra cerului învins de stele

rămân pe rogojina vieţii mele

tu du-te şi urmează-ţi visul incert

sunt  orb şi-n veci, te voi iubi-n secret

sunt searbăd de a ta iubire

m-ai facut din rege , sclav în a mea împărăţie

o mistică iubire diletantă, a fost mângâierea ta toată

o utopie evanescentă buza ta

şi-n lunga mea trăire către tine, eu am rămas un stârv frumos

un mort cu sângele întors pe dos

şi-n fila cărţii scrijeliri rămân

în urma ta doar amintiri

cât te-am iubit, nici eu cu mine nu voi ştii

doar inima îmi e plecată

la ceea ce o iubeam o dată, şi-mi va rămâne acolo-n veci

sunt mort desculţ umblând cu-o lumânare stinsă

am orbit de atâta eternitate neatinsă

îmbrăţişarea ta, hotar la bolta vieţii fără pahar

deşert  este visul ce-l aştept

şi-n decadenţa dragostei măiastre,

am să atârn la jilţul inimii o carte

şi-n ea de vei voi, tu să îmi laşi un fir de dor

am să te port nemuritor în amintiri

atât … pot eu să fiu

un orb în calea vieţii mele

cât te-am iubit, nici eu nici stelele nu vor mai ştii

credeai că-i jocul morţii vii

deşert în calea vieţii ai să-mi fii .

prea puţin,

dbtdvahmxdnidpnjjrcf

prea multe ,

atingeri, prea multe credinţe, prea multe înşiruiri spovedite

prea multe ,

uite acolo , prea multe forţe întunecate şi prea multe cuvinte aruncate

prea multă ,

agitaţie pentru nimic, prea multă iubire acolo unde nu trebuie şi zic …

prea multă ,

aroganţă la o gaiţă , prea multă nemulţumire celor ce nu-şi văd 

prea multă tristeţe în ochi de nerod

prea mult …

belşug celui ce nu-şi are trebuinţă , prea multă risipă celor ce nu-şi caută-n căinţă 

prea mult ,

sclipici pe limba ascuţită

prea mult deşert în iarbă, prea multă lumină într-o baltă,

prea multă ,

mizerie în vicii , prea multe obstacole în dobândirea fricii

prea multe …

strigăte-n demenţă , prea multe cărţi arse în esenţă

prea multe gânduri scrijelite de dor

prea puţine vise atinse ,

în ochi de muritor .

 

eşti timpul meu,

bald-eagle-436020_1920

îmi omor timpul crud
din dorinţa de a‑mi rămâne mie
împerecherea a două anotimpuri,
vidul toamnei, vidul gândului,
iubiri create şi nespuse ţie.

melancolia, fruct pervers al imediatului vital,
iubire de vulgaritate conştientă,
ce gânduri eu cu tine am,
esenţa suportabilă, îmbătătoare de prezenţă.

inegalitate lăuntrică, nobleţea din patetic,
căci azi eu te iubesc, mâine nu.
sălbatic vis îndeplinit, când nu.
imperiul sufletului meu, ce se dărâmă dintr‑un gând,
iar tu nu ştii, căci eu ador, şi te suport aşa,
eu sclav fiind,
tu nu.

câte umilinţe, câte slăbiciuni, câte umbre,
amurguri aşteptate‑n nefiinţă, căci nu mai simţi nimic acum,
nici patima perversă nu‑i permisă.
să‑mi iau adio de la îmbătătoarele nefericiri,
şi‑ţi spun cât te‑am iubit,
nici ochii serii nu‑mi permit,
remiză.

pierdut fără tine …

ksvvilrlyaidvcojnkmg

pierdut fără tine îmi pare oraşul
şi norii dansează valsul nocturn
în urma lor pierdut îmi e pasul
pierdut fără tine, oraş taciturn

pierdut fără tine, îmi pare eternul
pântecul dorului, rămas undeva
în urma speranţelor cules îmi e gândul
pierdut fără tine, accept durerea

pierdut fără tine, îmi pare şi visul
cel, ce-l iubeam amândoi
şi tare îmi pare că între noi abisul
pierdut fără tine, rămâne strigoi

pierdut fără tine, îmi pare şi gândul
cel ce iubea amintirea din tine
şi-n lungul lui drum către mine
pierdut fără tine, suntem doar goi

pierdut fără tine, mi-e valul albastru
pierdută speranţa ce îl urma 
doar sufletul albastru îi bate-n fereastră
pierdut fără tine, doar lacrimi avea

tu, eu …

letters-637326_1920

tu, eşti destinaţia mea finalã
în suflet o hartã mi-ai desenat
am sã merg desculţã, prin ploaia de varã
sã pot citi harta cu inima goalã

eu, sunt punctul tãu de plecare
prin anii învechiţi de timp
sã-ţi aştern la picioare
drumul de hartã fãurit

tu, îmi eşti vânt, pãmânt şi apã
foc în viaţa mea aduci
te-am îndrãgit cu ochi flãmând atunci …
când o busolã tu mi-ai pus, lângã acea hartã rarã

eu, sunt un pol din cele douã
tu un ecuator îngheţat
iar constelaţia ne împarte lumea-n douã
când în ocean te-a transformat

tu, eşti oceanul liniştit
eu,ţãrm la buza ta suavã
şi desenaţi pe acea hartã rarã
vom dãinui prin veacuri, o inimã ne leagã …

esenţele amăgirii,

nwsqmwqrxdbvfjozuxdg (1)

mi‑e sufletul hotar la poarta umilinţei,
nici neantul nu‑l mai am,
sunt umbra tristă în a mea fiinţă,
ieri mă iubeai, iar azi nu existam.

iar din esenţa‑mi plină, cu gust amar, de mucegai,
făcut-ai tu un vid dulceag cu gust de rai,
dar n‑am putut salva esenţa şi stârv în cale‑ai devenit
te‑am iubit, dar n‑am pierdut nimic.

o dulce amintire e calea mea spre tine
şi‑am să rămân cu dorul, în amintirea ta,
cu dulcea‑ţi sărutare, cu gustul tău divin,
frumoasă îmbrăţişare, adio…
ne iubim.

mi‑e sufletul hotar între alegeri clare,
doar melancolia mi‑a rămas.
sunt drum trecut, prin calea fericirii tale,
eu am plecat, tu ai rămas,
adio…